Turism
Ajungând la 50 de milioane de dolari,
Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, de la Soci, sunt cele mai
scumpe Jocuri Olimpice. Destinate pentru a prezenta puterea lui
Vladimir Putin din Rusia, acestea pot evidenţia în schimb
problemele sale: crima organizată, corupţia de stat, precum şi
ameninţarea teroristă în interiorul graniţelor sale.
Soci
a fost o staţiune balneară care, înainte de 1990, era rezervată
pentru elita sovietică. Oraşul este situat pe partea de est a Mării
Negre, în umbra Munţilor Caucaz şi se întinde de-a lungul
coastei.
Oraşul în sine este comod şi tolerant; cu grupuri
etnice rivale şi categorii mixte demografice. Cu toate acestea,
perfecţiunea umană nu este un concept care vine imediat. Oriunde te
uiţi, amprenta Moscovei lasă urme fie în arhitectura clădirilor,
fie în gândirea localnicilor.
De 6 ani, de când Rusiei i
s-a acordat dreptul de a organiza jocurile olimpice de iarnă, statul
a plătit mai mult de 50 miliarde de dolari pentru a pregăti oraşul
Soci şi împrejurimile sale. Cei mai mulţi bani au fost plătiţi
din bugetul federal către diferiţi contractori. Miliardele trec
prin Olympstroy, autoritatea olimpică de construcţii a statului,
care a avut 4 directori în ultimii 6 ani.
Calea către
succes de la Soci a început într-o excursie în Austria, în anul
2002, când Vladimir Potanin, unul dintre cei mai influenţi oligarhi
din Rusia, s-a alăturat preşedintelui rus Vladimir Putin şi
cancelarului austriac Wolfgang Schussel, pentru o după-amiază de
schi în timpul unui concurs de Cupă Mondială. Vorbind, Potanin şi
Putin s-au întrebat de ce Rusia nu avea o staţiune de schi de
calitate austriacă. Firma lui Potanin, Interros, îl avea ca angajat
pe Paul Mathews, un american care trăia pe pantele staţiunii
Whistler, în afara oraşului Vancouver, aşa că l-a rugat să
găsească varianate şi opţiuni în privinţa unui proiect.
Mathews este unul dintre cei mai respectaţi designeri de
staţiuni de iarnă din lume, care a cercetat toată zona Caucazului
de nord înainte. Zona este de aproximativ dimensiunea Alpilor, iar
Mathews s-a axat pe Krasnaya Polyana, un sat de munte, unde un flanc
al Caucazului se ridică abrupt din râul Mzymta, la 30 de mile de
coasta Mării Negre.
Potanin a anunţat începerea construcţiei
la staţiunea lui de schi, care s-ar fi numit Rosa Khutor sau Rose
Farm, la o conferinţă de presă, la Moscova, în 2005. Doi ani mai
târziu, autorităţile olimpice ruseşti au venit în zonă, în
inspecţie, şi-au stabilit că Soci va avea doar 2 pârtii.
Concursurile de patinaj se vor juca în Adler, un cartier la sud de
centrul Soci, iar evenimentele de schi vor avea loc în Krasnaya
Polyana, în apropierea Aibga Ridge a Caucazului de nord-vest.
Ce
au reuşit să construiască ruşii? O olimpiadă care a lăsat cu
gura căscată pe toată lumea, trei miliarde de telespectatori
urmărind deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la
Soci. S-au organizat spectacole, "Visele Rusiei" oferind
telespectatorilor o călătorie în timp, prin perioadele cele mai
reprezentative din istoria ţării gazdă, au fost aduse omagii
oraşelor Kostroma (cu rol decisiv în lupta de rezistenţă în faţa
invaziilor mongole şi tătare), Sankt Petersburg şi Moscova, lui
Petru cel Mare şi avangardei artistice de la începutul secoului XX.
Nu au fost uitate nici fastuoasele baluri imperiale.
De mare
efect a fost flacăra olimpică, care, după ce a parcurs 65 de mii
de km şi toate cele 83 de regiuni ale Federaţiei Ruse, a ajuns pe
arena de la Soci şi a fost aprinsă de tripla campioană olimpică
la patinaj artistic, Irina Rodnina, şi de triplul campion olimpic la
hochei pe gheaţă, Vladislav Tretiak.
Spectacolul oferit de
deschiderea Jocurilor Olimpice de la Soci a putut fi văzut de toată
lumea, inclusiv de cei care nu au mai găsit bilete. Aceştia au avut
ocazia să vadă ceremonia de deschidere de pe mai multe ecrane
imense instalate în oraş şi să ia parte la impresionantul joc de
artificii, alcătuit din 3500 de salve.
No comments yet.