Logo

Adevaratul dusman al Ucrainei

Author: admin
Posted: 3 years ago
Read: 6692 times
Adevaratul dusman al Ucrainei Image

Adevaratul dusman al Ucrainei

Când Ucraina se va linişti şi va scăpa, într-un fel sau altul, de criza generată de anexarea Crimeei de către Rusia şi de susţinerea acordată de Moscova separatiştilor din estul statului, noua putere de la Kiev, în frunte cu preşedintele Petro Poroşenko, va putea respira liniştită. Privind însă mai atent, devine clar că restabilirea calmului nu este suficientă pentru a aduce ţara pe drumul cel bun. Ucraina trebuie să rezolve o serie de probleme interne, cea mai mare fiind corupţia.

Potrivit unui sondaj realizat la sfârşitul anului trecut de Fondul intenaţional al sistemelor electorale, 47% dintre ucraineni consideră corupţia cel mai mare duşman al ţării. Acum, oamenii aşteaptă de la noul preşedinte, ajuns la putere graţie revoluţiei din Piaţa Maidanului, să rezolve rapid această problemă.

În clasamentul elaborat de Transparency International, Ucraina a ocupat, anul trecut, locul 144 din totalul celor 177 de state analizate în acest raport anual al corupţiei, la egalitate cu Nigeria şi cu 16 trepte sub Rusia.

Corupţia din Ucraina este rezultatul cumulat al mai multor factori, printre care relaţiile mult prea apropiate dintre mediul de afaceri şi politic, un sistem fiscal opac şi îngrozitor de complicat, salariile mici din sectorul bugetar şi gestionarea defectuoasă a resurselor naturale.

Citeşte continuarea pe incomemagazine

Share it!
Tags: Ucraina, criza, probleme, coruptie


Post a comment

You must be logged in to leave comments. Please login by clicking here.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

No comments yet.