Logo

USA/ Corul Universitatii Morgan

Author: admin
Posted: 4 years ago
Read: 19034 times
USA/ Corul Universitatii Morgan Image

USA/ Corul Universitatii Morgan

RO

Corul Universității Morgan este unul dintre cele mai prestigioase coruri universitare. Acest cor aclamat de critici este format din Corul Universității, 120 de voci, și Cântăreții Morgan – în jur de 40 de voci. Corul este cunoscut pentru muzica contemporană și gospel pe care o cântă, dar este cunoscut și pentru modul în care pune accent pe promovarea valorilor tradiționale, în special în modul în care execută fiecare piesă. Corul Universității Morgan a cântat în fața a mii de spectatori din Statele Unite și de peste tot din lume – inclusiv din Insulele Virgine, Insulele Canare, Canada, Africa, Asia și Europa. Una dintre cele mai memorabile interpretări ale grupului a avut loc atunci când au avut șansa de a cânta alături de Robert Shaw, de a conduce orchestra St. Lukes și când li s-au alăturat Jessye Norman și alții în cadrul sărbătoririi vârstei de 100 de ani a lui Marian Anderson la Carnegie Hall. Cunoscut pentru interpretările minunate, corul a cântat alături de cele mai multe simfonii din Statele Unite. Recent, pe 13 septembrie 2014, corul a cântat la comemorarea de 200 de ani a imnului național la Fort McHenry unde vicepreședintele Joseph Biden a ținut un discurs.

Autor: Pieter Djatmiko - Indonezia
Traducător: Raluca
Sursa photo: www.msuchoir.org

EN

The Morgan State University Choir is one of the countrys most prestigious college choral groups. The choral strengths of this basically acclaimed choir incorporate The University Choir, which is more than 120 voices solid, and The Morgan Singers – roughly 40 voices. While established, gospel, and contemporary prominent music involve the choirs collection; the choir is noted for its accentuation on protecting the legacy of the otherworldly, particularly in the notable practices of execution. The Morgan State University Choir has performed for groups of onlookers all through the United States and everywhere throughout the world – including Virgin Islands, Canary Islands, Canada, Africa,  Asia and Europe. One of the Choirs most memorable minutes accompanied the chance to sing under the implement of Robert Shaw, leading the Orchestra of St. Lukes and joined by Jessye Norman and others in Carnegie Halls One Hundredth Birthday Tribute to Marian Anderson. Known for their consistency of great exhibitions, the Choir presumably performs with more significant symphonies of the United States than whatever other college choir. Most as of late, on September 13, 2014, the choir sang for a national function commending the two-hundredth commemoration of our National Anthem at Fort McHenry where Vice-President Joseph Biden gave comments.

Author: Pieter Djatmiko - Indonesia 

Share it!
Tags: morgan, universitate, cor, gospel, muzica


Post a comment

You must be logged in to leave comments. Please login by clicking here.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

No comments yet.