Logo

Prunele, fructe de sezon foarte sănătoase!

Author: admin
Posted: 4 years ago
Read: 4942 times
Prunele, fructe de sezon foarte sănătoase! Image

Prunele, fructe de sezon foarte sănătoase!

Food

Şi acum ţin minte când mă urcăm în prun la bunica la ţară! Era soare...dar nu ca acum, ceva mai domol. Iar ea săraca, mă cauta mai întâi prin curte, apoi prin grădină şi când mă găsea... ''Motato iar te-ai urcat în prun?'' Eram cât un ghemotoc, şi prunul era şi el tânăr, dar bogat ca să avem prune pentru toată vara!

Iar pentru compotul şi dulceaţa de prune, care îi câştigaseră un renume în tot satul, bunica cumpăra fructele din târg, sau din piaţă. Insa prunul nostru îl păstra doar pentru noi, care servea nu doar ca loc de joacă ci şi ca sănătate curată pentru stomac. Specialiştii în nutriţie au acelaşi sfat să ne dea, iată câteva motive pentru care prunele ar putea fi o idee foarte bună în această vară pentru o alimentaţie echilibrată. În compoziţie ele cuprind apă în proporţie de 80%, dar şi substanţe esenţiale pentru sănătate cum ar fi glucide (fructoza şi levuloză), celuloză, acizi organici, vitaminele A, B1, B2, C, magneziu, sodiu, potasiu, calciu şi fier. Ca întrebuinţări, prunele sunt recomandate pentru afecţiuni ale sistemului nervos (potasiul), combate stările depresive şi oboseala. Fortificând sistemul nervos, prunele mai sunt recomandate pentru atenuarea afecţiunilor hepatice şi reglarea tranzitului intestinal. Sunt recomandate celor suferinzi de reumatism sau arterioscleroză, celor cu probleme digestive, astenicilor, copiilor şi hepaticilor. Este supranumit celebrul laxativ natural! Conţine mucilagiu şi celuloză în compoziţie, care îi conferă o influenţă deosebită asupra intestinului gros şi subţire. Ca tratament anti-constipaţie constă în 5-10 prune şi un pic de pâine de tărâţe mâncate pe stomacul gol, dimineaţa înainte de masă. Sau puteţi consuma prunele înainte de 30 de minute înainte de masă. E recomandat în stări de oboseală sau suprasolicitare (în cazul sportivilor de performanţă sau a celor cu un program solicitant) se recomandă o cură de prune sau suc de prune, ca desert la mesele principale din cursul zilei. Prunele uscate detoxifică şi sunt cunoscute sub denumirea de perje, consumate dimineaţa, pe stomacul gol, fie simple, sau fie după ce au fost lăsate la înmuiat într-o cană cu apă toată noaptea. După ce se mănâncă fructele, se va bea şi apa din pahar. De asemenea puteţi crea o mască de faţă cu prune care închide porii şi lasă tenul curat şi mat. Se zdrobesc şi se lasă pe faţă fructele timp de 20 minute după care se clăteşte cu apă caldă şi rezultatul o să vă surprindă. Ioana Cucu

Share it!
Tags:


Post a comment

You must be logged in to leave comments. Please login by clicking here.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

No comments yet.