Logo

O rețetă oltenească care vă lasă fără cuvinte: Ciorba de dovlecei umpluți

Author: admin
Posted: 5 years ago
Read: 5355 times
O rețetă oltenească care vă lasă fără cuvinte: Ciorba de dovlecei umpluți Image

O rețetă oltenească care vă lasă fără cuvinte: Ciorba de dovlecei umpluți

Retete

O rețetă foarte gustoasă pentru orice iubitor al unui stil de viață sănătos! Ca ingrediente aveți nevoie de dovlecei 2,000 kg, carne de vacă, fără os 0,450 kg, morcovi, albitură 0,400 kg, ceapă 0,250 kg, țelină 0,100 kg, orez 0,100 kg, ouă 0,150 kg, 3 ouă, iaurt 0,500 kg sau smântână 0,250 kg, făină 0,050 kg, ulei 0,050 kg, sare de lămâie 0,007 kg, oase fără carne 1,500 kg, pătrunjel verde 0,050 kg și sare 0,050 kg.

Ca mod de preparare se aleg dovleceii potriviți, se curăță de coajă, se taie în două, li se scoate miezul cu o linguriță și se umplu cu carne tocată preparată astfel: carnea de vacă se trece prin mașina de tocat cu sită deasă împreună cu ceapa călită puțin. Compoziția se amesteca cu jumătate din cantitatea de orez opărit, cu albuș de ou, sare și verdeață. Apoi se umplu dovleceii și se așează într-o cratiță mare. Peste ei se toarnă zeama de oase și puțin ulei până ce îi acopera și se fierb toate. Pentru pregătirea ciorbei trebuie să spargeți oasele, să le spălați, să le opăriți și să le puneți la fiert în apă cu sare. După ce au dat în fiert se spumează bine. Se adaugă la zeama de oase zarzavatul și ceapa curățată și tăiată mărunt, precum și restul din cantitatea de orez. Apoi se ia de pe foc când este gata. Făina, gălbenușurile, iaurtul (sau smântâna) se amestecă bine, se bat cu telul, se subțiază cu ciorba și se introduc în oala cu zarzavat, la care se adaugă verdeața spălată și sarea de lămâie. În farfurie, la servire se pune o bucată de dovlecel umplut și fiert și se completează cu ciorba pregătită, iar pe deasupra se presară pătrunjel. Această minunată rețetă de cioarbă de dovlecei umpluți se servește după preferință cu smântână, sau cu pătrunjel proaspăt. Rețeta ne amintește de ciorba bunicii pe care trebuie să o apreciem și să luăm în calcul cum arată străbunicii noștrii de exemplu, ca să ne dăm seama că trebuie să mâncăm cât mai natural, mâncare gătită și sănătoasă, nu fast-food și mâncare procesată. Ioana Cucu

Share it!
Tags:


Post a comment

You must be logged in to leave comments. Please login by clicking here.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

No comments yet.