Logo

Nigeria/ Recunostinta parintilor

Author: admin
Posted: 4 years ago
Read: 15037 times
Nigeria/ Recunostinta parintilor Image

Nigeria/ Recunostinta parintilor

RO
În timp ce 2014 ajunge la sfârșit, oamenii care cred eu că merită celebrați sunt părinții!Fie că sunt părinți tineri sau părinți bătrâni, părinții singuri sau părinți adoptivi, am ajuns să înțeleg că ai nevoie de multă inimă ca să fii părinte.

Când devii pentru prima dată părinte, este un sentiment de nedescris: într-un moment ești fiu și în următorul ai devenit tată. Știi la ce să te aștepți și, în același timp, nu știi la ce să te aștepți. Când am devenit pentru prima dată părinte, așteptând fața maternității de la Federal Staff Hospital timp de 12 ore, am fost cu siguranță obosit, dar pentru soția mea, ea a fost în durere în tot timpul acesta. Era începutul unei călătorii de o viață.

Nu se mai dilata mai mult de 6 cm, pe când normalul era de 10 m, așa că doctorii au hotărât să-i facă o cezariană de urgență. Jason a venit pe lume pe la ora 5:20 dimineașa, vineri, 19 aprilie. L-am ținut în mâinile mele pe la aproximativ 5:30. Culoarea lui era ca a mamei sale. Avea niște mâini atât de mici, dar va fi cu siguranță înalt, văzându-i picioarele lungi. Era un copil frumos. Și-a deschis ochii puțin pentru a prinde o bucățică din tatăl lui înalt de un metru jumătate. Mama lui, mică de asemenea, a declarat cu mult timp înainte de a rămâne însărcinată că fiul nostru va fi un gigant.

Înainte să se întâmple asta, am avut lucruri imediate de pregătit. L-au luat pe Jason și l-au dus direct la unitatea de terapie intensivă a nou-născuților, deoarece el a ingerat puțin din apa mamei sale. Ei au trebuit să-l trateze cu antibiotice timp de șapte zile. Am fost la spital în toate aceste șapte zile. Mama lui se recupera treptat după intervanția CS. Ne-au lăsat să plecăm în a noua zi. Cele nouă zile au fost istovitoare. Am făcut nenumărate călătorii între casă și spital, transportând alimente și haine, între maternitate și nou-născuți, pe scări în sus și pe scări în jos, între farmacie, cumpărând medicamente și la laborator, colectând rezultatele testelor. Am fost aproape un medic.

Chiar fratele meu a trebuit să doneze niște sânge pentru Jason pentru a-i pompa nivelul PCV al copilului. Pentru asta există un unchi! E minunat să fii donator universal.

Abia mi-am petrecut patru ore la locul de muncă în acea perioadă în fiecare zi. Șeful meu a înțeles, chiar dacă nu există niciun astfel de lucru ca concediu de paternitate în acest climat.

Apoi am ajuns acasă. Jason a dormit aproape toată ziua și a fost treaz pe timp de noapte pentru a fi alăptat și pentru a-i schimba scutecul. Lucru bun pentru creșterea lui, dar traumatizant pentru corpul meu și al soției mele. Este, de asemenea, o repezeală între a ajunge și la locul de muncă, cu cearcăne. Cât de mult ne-am dorit nopțile odihnitoare pe care le-am avut!

De la naștere până la trei săptămâni și până la anii adolescenței, copiii voștri vor crește; și este o datorie agitată. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu bucuria de a ține copilul în brațe și de a-l vedea cum crește. Acum, am înțeles tot mai mult sacrificiul făcut de părinții noștri, iar ei au avut de la patru la șase copii! Bunica mea mama a avut unsprezece! Imaginați-vă prin ce am trecut eu și soția mea de șase sau unsprezece ori într-o viață. Cu toate acestea, când copilul crește și părăsește casa, durerile creșterii copiilului sunt uitate repede și abia așteptăm să avem din nou copii în casă.

Astfel, îi salutăm pe toți părinții de pretutindeni pentru curajul lor! Adevărul fie spus: ei au datoria de a avea grijă de copiii lor, pentru că ei i-au făcut. Cu toate acestea, nu toți cei care fac copii au grijă de ei. Pentru toți acei părinți fac copii și au grijă de ei, foarte bine faceți! Fie ca eforturile voastre să fie extrem de fructuoase! Amin.

La mulți ani 2015!


Autor: Tubonemi - Nigeria
Traducător: Narcisa Morariu
Sursa foto: mlog.yan.vn

EN
As 2014 comes to a wrap, one set of people I feel are worth celebrating are parents!Whether they are young parents or old parents, single parents or foster parents, I have come to realize that it takes a lot of heart to be a parent.

When you first become a parent, it’s an indescribable feeling: one moment you’re a son and the next you’re a father. You know what to expect and at the same time, you don’t know what to expect. When I first became a parent, waiting outside the labour ward at Federal Staff Hospital for twelve hours, I was definitely tired, but for my wife, she was in pain, all those hours. It was the beginning of a life-long journey.

She was no longer dilating after reaching 6cm and the normal was 10, so the docs had to do an emergency Caesarian section. Out came Jason about 5.20 am on Friday 19th April. I held him in my hands at about 5.30 am. His colour was his mother’s. He had such tiny hands but was definitely going to be tall, seeing his long legs. He was a beautiful child. He opened his eyes just a wee bit to catch a glimpse of his five foot seven tall dad. His mother, also close to the ground, had declared long before she conceived that our son was going to be a giant.

Before that happened, we had immediate things to attend to. They took Jason straight to the neo-natal intensive care unit, since he had ingested some of his mother’s water. They had to treat him on antibiotics for seven days. We were in the hospital all those seven days. His mother was also recuperating gradually from the CS. They let us go by the ninth day. Those nine days were grueling. I made uncountable trips between the house and the hospital conveying food and clothes, between female ward and neo-natal ward, up the stairs and down the stairs, between the pharmacy buying drugs and the laboratory collecting test results. I was almost a doctor.

Even my brother had to give some blood to Jason to pump up the baby’s PCV level. That’s what being an uncle is all about!  It’s great being a universal donor.

I barely spent four hours at work that period each day. My boss understood, even though there is no such thing as paternity leave in this clime.

Then we got home. Jason slept mostly through the day and was awake in bits at night to be breastfed and to have his diapers changed.  Good for his growing up but traumatic for my body and my wife’s. It’s also an ushering into a dragging day at work, with arrears of sleep in your eyes. How we longed for the restful nights we used to have!

From birth to three weeks and to their teenage years your children grow; and it’s a hectic duty. Yet nothing compares with the joy of holding your child in your arms and watching them grow. Now, we understand more and more what our parents on both sides did; and they had from four to six kids! My maternal grand mum had eleven! Imagine going through what my wife and I are going through six or eleven times in a lifetime. However, when the kids are grown and leave home, the pains of raising children are quickly forgotten and we look forward to having children in the house all over again.

Thus, we salute all parents everywhere for their courage! Truth be told: they have a duty to take care of their kids, for they produced them. Yet not all who produce kids take care of them. To all those parents who produce and care for their kids, well done! May your efforts be hugely fruitful! I’m saying Amen too.    Happy New Year 2015!


Author: Tubonemi - Nigeria

Share it!
Tags: parinti, copii, recunostinta, curaj, grija


Post a comment

You must be logged in to leave comments. Please login by clicking here.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

No comments yet.