Logo

Nigeria/ Caleidoscop de Evenimente

Author: admin
Posted: 3 years ago
Read: 6952 times
Nigeria/ Caleidoscop de Evenimente Image

Nigeria/ Caleidoscop de Evenimente

RO

Există perioade de timp când multe întâmplări au loc în același timp. Acest lucru este adevărat despre lumea în care trăim. Așadar, departe de atentatorii sinucigași și cozile lungi la peco-urile din țară, iată că avem parte și de știri mai puțin grave.  

A avut loc evenimentul „Întâlnește-l pe președinte”, un program organizat de un grup numit The Participate, Vote For Your Choice Candidate (Participantul, votează-ți candidatul ideal) la Hotelul Eko and Suites din Laos. Printre celebritățile și politicienii care au participat s-au numărat senatorul Obanikoro, Gbenga Daniel, Olusegun Mimiko, Toyin Aimakhu, Timi Dakolo și directorul PDP, Alhaji Adamu Mu’azu.

La eveniment, Președintele Goodluck Jonathan a făcut totul, de la poze de tip selfie cu unii dintre invitați până la a dansa shoki. A fost o diferență prietenoasă de la obișnuita sa conduită prezidențială.  

În cadrul altui eveniment, s-a raportat faptul că un „pastor” de 53 de ani ar fi avut relații sexual cu 20 de membrii din congregația sa. El a pretins că „Duhul Sfânt” i-a ordonat să facă asta. Poliția nigeriană l-au arestat pe Timoth Ngwu pentru abuzarea sexuală a tinerelor și femeilor de la biserica Vineyard a Sfintei Treimi. Comportamentul abuziv al lui Ngwu a fost menționat pentru prima dată de fosta lui soție, Veronica, ce s-a săturat de toate aventurile lui – după ce acesta ar fi lăsat-o însărcinată pe nepoata ei. Ngwu a pretins că el doar se supunea dorinței „spirituale” de a face voia Domnului, indiferent dacă femeile erau căsătorite sau nu. Când femeia însărcinată năștea, aceasta rămânea în cadrul bisericii cu copilul pentru tot restul vieții.  

Potrivit informațiilor, Ngwu are 13 copii cu diferite soții și amante. El pretinde de asemenea că nu s-a culcat niciodată cu vreo femeie căsătorită dacă soțul acesteia nu ar fi fost de acord cu cererea Sfântului Duh. Calista Omeje și Assumpta Odo și-au părăsit ambii soți pentru a trăi cu pastorul pe baza acestor declarații. Odo, mama unui băiat de 8 ani, a declarat că Ngwu a lăsat-o însărcinată și pe ea și pe fiica acesteia, a cărei vârstă nu se știe încă. Și Calista – care are acum 10 copii cu soțul ei – a declarat că pastorul a lăsat-o însărcinată, dar copilul a murit. Ea a dezvăluit de asemenea că i-a „dat” fata lui. Fratele pastorului – care a dorit să rămână anonym – a declarat că l-a avertizat pe Ngwu și familia sa despre comportamentul bărbatului de mult timp, dar nimeni nu l-a ascultat.

Mai mult chiar, actrița populară de origine ghanaiană, Nadia Buari, a născut recent două gemene, iar vestea aceasta a venit ca un șoc în industria de film nigeriană deoarece toată lumea credea că actorul bad boy din Nollywood, Jim Iyke ar fi fost tatăl copiilor. Clar că nu este el. Actrița superb ghanaiană a născut în Atlanta, USA, iar sursele au dezvăluit că alături de ea au fost mama și fratele ei. Tatăl ei a fost cel care a confirmat nașterea gemenelor.

Vanessa Gyan, prezentatoarea TV, a dezvăluit că într-adevăr, nu Jim este tatăl fetelor, ci logodnicul actual al Nadiei. Ea a declarat că a fost alături de ea imediat după naștere. În timpul showului Late Nite Celebrity, Gyan a dezvăluit că Nadia și Jim Iyke s-au despărțit acum mai bine de 11 luni, iar logodnicul actual al actriței a cerut-o în căsătorie la puțin timp după despărțire. Nadia este logodită acum cu tatăl copiilor ei. Logodnicul ei este un fost coleg de facultate. A născut pe 13 februarie. Este încă în Atlanta. Îi urăm numai bine.  

Autor: Tubonemi - Nigeria
Traducător: Raluca
Sursa photo: www.musicnation5.com

EN

There are times when many things happen at the same time. That is basically true about the world in any case. So, away from the incidents of suicide bombers and long fuel queues at petrol stations, some lighter news have been reported.

There was the event tagged’ Meet The President’, a programme hosted by a group called the Participate, Vote For Your Choice Candidate (PVC) at the Eko Hotel and Suites in Lagos. Celebrities and politicians in attendance included Senator Obanikoro, Gbenga Daniel, Olusegun Mimiko, Toyin Aimakhu, Timi Dakolo and PDP Chairman Alhaji Adamu Mu’azu.

At the event, President Goodluck Jonathan did it all; from snapping selfies with some of the attendees to dancing Shoki. It was a friendly difference from the formal presidential side.

To another event, a 53-year-old ‘pastor’ in Enugu has been reported to have impregnated 20 members of his congregation. He claimed the ‘Holy Spirit’ ordered him to have sex with them. Nigerian police have now arrested Timothy Ngwu for abusing the young girls and women at Vineyard Ministry of the Holy Trinity. Ngwu’s abusive behaviour was finally reported to the police by his estranged wife Veronica who grew tired of his adulterous behaviour – and reportedly impregnated her young neice. Ngwu claimed to be obeying the ‘spiritual’ urge to carry out the will of God, irrespective of whether the women were married or not. When the impregnated woman is delivered of the baby, the child remains in the ministry with the mother for life.

According to reports, Ngwu has had 13 children with five different wives and mistresses. He also claims he never had sex with any married woman unless their husbands consented to the Holy Spirit’s request. Calista Omeje and Assumpta Odo both left their husbands to live with the pastor based on these holy commands. Mother-of-eight Odo said Ngwu impregnated both her and her daughter, whose age is not known. And Calista – who has 10 children with her husband – said the pastor impregnated her but the baby died. She also revealed that she ‘gave’ her daughter to him. The pastor’s brother – who did not want to be identified – said he had warned both Ngwu and his family about the self-proclaimed clergyman’s behaviour for a long time but they refused to listen.

Furthermore, popular Ghanaian actress, Nadia Buari recently delivered a set of twin girls and this news came as a shock to Nigerian film lovers, because there was the general belief that Nollywood bad boy and actor, Jim Iyke was the father of the children. Obviously he wasn’t. The gorgeous Ghanaian actress delivered the babies in an Atlanta, USA hospital and sources revealed that it was in the presence of her mother and brother. Her father was said to have confirmed the birth of the twins.

e.TV’s Vanessa Gyan revealed indeed that Jim is not the father of the girls but Nadia’s current fiancee is. She said he was with her shortly after she delivered. During her Late Nite Celebrity Show, Gyan revealed that Nadia Buari and Jim Iyke went their separate ways about 11 months ago and her current fiancee proposed to her shortly after Jim was out of the picture. Nadia is currently engaged to the father of her twins. Her fiancée is someone she went to University with. She gave birth on February 13th. She is still in Atlanta. We wish her the best.

Author: Tubonemi - Nigeria

Share it!
Tags: nigeria, nollywood, film, stiri, adia, buari,


Post a comment

You must be logged in to leave comments. Please login by clicking here.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

No comments yet.