Logo

Impreuna la Swimathon Bucuresti

Author: admin
Posted: 5 years ago
Read: 6307 times
Impreuna la Swimathon Bucuresti Image

Impreuna la Swimathon Bucuresti

Romanica

Dacă îţi pasă de cei din jurul tău, atunci vino pe 6 iulie la competiţia "Swimathon Bucureşti", care va avea loc la Bazinul Olimpic din Complexul Sportiv Lia Manoliu, pentru a strânge fonduri destinate persoanelor mai puţin favorabile decât tine. "Swimathon Bucureşti" este singurul eveniment care face valuri, la propriu, care reuşeşte să reunească 19 organizaţii cu diferite proiecte pentru comunitate şi un proiect special: viaţa unui băieţel de 6 luni. "Swimathon" este modalitatea prin care comunitatea se întâlneşte, interacţionează şi se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante.

Organizaţiile sau grupurile de iniţiativă înscriu cauze din comunitatea locală, companiile şi înotătorii aleg pentru ce se implică, iar susţinătorii donează pentru fiecare lungime de bazin înotată de favoriţii lor. Dacă n-ai ştiut de acest eveniment, nu-i nimic! Încă mai ai timp la dispoziţie să-ţi alegi un înotător sau o echipă (maximum 5 persoane), cu care să-ţi desfăşori campania de fundraising şi cu care să-ţi promovezi proiectul pentru care aţi ales să vă înscrieţi. Tot ce se va strânge din punct de vedere material se va dona prin intermediul online-ului, prin platforma Swimathon sau la faţa locului, în ziua evenimentului. Cei care stau la baza acestui proiect sunt Fundaţia Comunitară Bucureşti şi Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, iar printre organizaţiile participante se numără Mai Mult Verde, Fundaţia Principesa Margareta a României, Asociaţia Învingem AutismulSalvaţi Copiii, Incubator107, Centrul de resurse pentru participare publică, Fundaţia PACT, Habitat for Humanity România, Asociaţia pentru Dravet şi alte epilepsii rare, Asociaţia Christophori Internaţional, Pot şi Eu.Ro, Asociaţia Bună dimineaţa, Bucureşti, Fundaţia Comunitară Bucureşti, Fundaţia Inocenţi, Asociaţia pentru naştere naturală şi alăptare, Fundaţia Regina Maria, Motivation România, ALIAT şi Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti. Fii alături de aceşti oameni cu suflet mare pentru a salva viaţa lui Vlăduţ, un bebeluş de 6 luni care are nevoie de transplant de ficat.

Irina Burghelea

Share it!
Tags:


Post a comment

You must be logged in to leave comments. Please login by clicking here.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

No comments yet.