Logo

Grecii raman fara sperante!

Author: admin
Posted: 4 months ago
Read: 1905 times
Grecii raman fara sperante! Image

Grecii raman fara sperante!

RO

Au trecut 8 ani de la începutul crizei economice din Grecia și totuși, se pare că încă nu se vede lumina de la capătul tunelului. Protestele au crescut în amploare, când zeci de mii de membri ai partidului Comunist s-au adunat în Atena pentru a protesta împotriva guvernului. Prim Ministrul Alexis Tsipras a încercat din greu să mențină economia pe linia de plutire, dar până acum, eforturile lui nu au reușit.

Dimitris Keridis, profesor de Științe Politice la Universitatea Panteion, a adăugat că șansele ca Grecia să părăsească Uniunea Europeană – un Grexit – sunt destul de mari: „atâta timp cât Tsipras va fi la putere, Grecia va putrezi alături de el. Mulți greci sunt foarte sceptici când vine vorba de Europa. Țara nu mai este o amenințare pentru restul Europei cum era la începutul crizei, dar asta nu înseamnă că mai există vreo dorință ca ea să rămână în Uniune. Dacă economia nu își revine, Grexitul va deveni din nou o opțiune viabilă.”

Problemele se vor înrăutăți în iulie când împrumuturile de €7.5 miliarde de la ECB, Banca Mondială și FMI vor trebui să fie plătite. Dar aici este problema – unde sunt banii? Cum va putea Grecia să își plătească datoria?

Guvernul a tăiat deja pensile și salariile, a crescut taxele, a redus cheltuielile pentru infrastructură și serviciile sociale pentru a plăti datoriile. Dar banii sunt puțini și speranța moare încetul cu încetul. Grecii s-au obișnuit cu pesimismul.

Parlamentarul Syriza, Stelios Kouloglou a declarat că „având în vedere circumstanțele, decizia pe care guvernul a luat-o a fost cea mai bună, dar în esență, aceasta doar prelungește criza, nu o rezolvă. Din punct de vedere personal, eu nu am încredere nici în FMI nici în (Ministrul german de Finanțe, Wolfgang) Schäuble. FMI-ul așteaptă ca Trump să își clarifice poziția în Europa, iar Germania este în mijlocul campaniei pentru alegeri.”

Aliki Mouriki, un sociolog grec a declarat că „37% dintre greci riscă să ajungă în prag de sărăcie și să fie excluși din viața socială pentru că nu pot să își procure lucrurile de bază. Ei nu își mai pot plăti necesitățile, nu mai cumpără lapte și pâine și nici nu mai pot să plătească facturile la electricitate.”

Grecii mai au atât de puține speranțe că ceva bun se poate întâmpla încât nici nu mai protestează. Doar câțiva membri ai partidului Comunist mai organizează proteste. Majoritatea oamenilor de aici s-au împăcat cu soarta lor și se pregătesc pentru ce e mai rău.

Nu mai există furie. Aceasta a fost înlocuită de un pesimism liniștit și devastator. Oamenii pur și simplu s-au dat bătuți după 8 ani de suferințe. E foarte trist de văzut starea în care s-a ajuns.

Prim Ministrul Tsipras are însă un zâmbet pe față. El spune că „economia greacă este gata să lase criza în spate.” Dar nimeni din Grecia nu-l mai crede cu adevărat. 

Autor: Raghav Hegde - India
Traducător: Raluca Ivanovici
Sursa photo: www.abc.net.au 

EN

It has been 8 years since the start of the Greek economic crisis and there seems to be no end in sight whatsoever to the problem. The protests have only increased with tens of thousands of members of the Communist party gathering in Athens to protest against the government. Prime Minister Alexis Tsipras’s has been trying hard to keep the economy above water, but so far his efforts have not really succeeded.

Dimitris Keridis, a professor of political science at Panteion University added the chances of Greece leaving the European Union – a Grexit – were high: “In the interval Tsipras will rot and Greece will rot with him. There is growing Euroscepticism among Greeks. The country is no longer the systemic threat to the rest of Europe that it was at the beginning of the crisis, and that means there is less incentive to keep it in. If the economy doesn’t pick up, Grexit will be back on the table.”

The problems will get worse this July when loans of €7.5bn due to the ECB, World Bank and IMF will mature and will need to be paid. But here’s the problem – where is the money? How can Greece pay back the loan?

The government has already reduced pensions, cut down salaries, increased all sorts of taxes, and reduced spending on infrastructure and social services in order to pay back to the lenders. But there is little money to be had and even hope is not available any longer. People of Greece have come to expect the worst.

Syriza MEP Stelios Kouloglou said, “In the circumstances it was the best the government could get, but in essence it only prolongs the crisis, it doesn’t solve it. Personally I neither trust the IMF nor [German finance minister Wolfgang] Schäuble. The IMF is still waiting for Trump to clarify his policy on Europe, and Germany is in the midst of an election campaign.”

Aliki Mouriki, a Greek sociologist was of the opinion, “The 37% of Greeks at risk of poverty and social exclusion really cannot make ends meet. They no longer have the means to meet basic needs, with consumption of milk and bread right down and payment of electricity bills at an all-time low.”

Greeks have lost so much hope that anything good can happen that they have even stopped protesting. It is only a few members of the Communist party who can be seen holding demonstrations. Most people here have become reconciled to their fate and are preparing themselves for the worst.

There is no anger anymore. It has been replaced by a devastatingly quiet pessimism. People have simply given up after 8 years of suffering. There seems to be no fight left in them anymore. This is really sad to see.

  Prime Minister Tsipras has put up a brave face. He says, “The Greek economy is ready to leave the crisis behind it.” But nobody in Greece really believes him.

Author: Raghav Hegde - India

Share it!
Tags: grecia, criza, economie, europa, ue, franta, uk, tsipras,


Post a comment

You must be logged in to leave comments. Please login by clicking here.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

No comments yet.