Logo

Dubai, destinatia exclusivista a lumii

Author: admin
Posted: 5 years ago
Read: 5376 times
Dubai, destinatia exclusivista a lumii Image

Dubai, destinatia exclusivista a lumii

Croaziere

Dubai este unul dintre puţinele oraşe din lume care a suferit o transformare rapidă, de la un început umil ca un centru de construcţii la unul dintre cele mai bogate oraşe din lume.

Astăzi, Dubai este un caleidoscop de atracţii turistice, comerţ şi business, câştigându-şi reputaţia de a fi "poarta dintre Est şi Vest." De asemenea, este considerat ca fiind nucleul dinamic din regiunea Golfului Arab.

Oraşul Dubai este situat pe o fâşie de coastă mărginit de deşert care face ca vremea să fie sufocantă de la sfârşitul lunii septembrie până la începutul lunii mai, când se pot înregistra temperaturi de 45 ° C în oraş şi chiar mai mari în deşert, cu o umiditate de 60% -70%. Cu peste 2 milioane de oameni aparţinând mai multor naţionalităţi (200), Dubai este unul dintre cele mai cosmopolite oraşe din lume. Condiţiile de viaţă ale acestui oraş sunt sigure, stabile din punct de vedere politic, are un sistem de educaţie de calitate, facilităţi de sănătate şi o infrastructură modernă. Pentru majoritatea dintre noi, Dubai este o destinaţie atractivă, dar exclusivistă, care oferă nenumărate posibilităţi pentru odihnă şi recreaţie, fie cǎ este vorba despre o plimbare cu familia în parc, o zi aventuroasă în apele golfului arab sau un sezon în nenumǎratele saloane spa. Peste tot unde te uiţi, în Dubai vezi grădini luxuriante, bulevarde verzi luminate, lanţuri de hoteluri de lux, mall-uri imense sau centre culturale, toate promiţând o experienţă unică turiştilor. Deşi astăzi este cel mai modern oraş din lume, la început, Dubaiul era o mică aşezare pescărească, care, în jurul anului 1830, a fost preluată de o ramură a tribului Bani Yas din oaza Liwa, condus de familia Maktoum, care se află şi azi la conducerea Emiratelor. Printre obiectivele turistice ale Dubaiului se numără Bujr al Arab, un hotel impresionant cotat la 7 stele, construit pe o insulă artificială. Este vizibil de la intrarea vestică în oraş, datorită formei sale de palmier inconfundabilă. Alt loc ce merită vizitat este bazarul de aur, în care magazinele sunt aliniate unul lângă altul şi bijuteriile de aur se găsesc pretutindeni de vânzare. Pentru un plus de aventură, turiştii pot face safari în deşert (wadi bashing), cu vehicule 4x4, mai ales Toyota Land Cruiser, sau se pot relaxa noaptea în deşert, într-un cort tradiţional de beduin.

Irina Burghelea

 

Share it!
Tags:


Post a comment

You must be logged in to leave comments. Please login by clicking here.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

No comments yet.