Logo

Americanii, dependenti de dulciurile lansate recent

Author: admin
Posted: 4 years ago
Read: 3913 times
Americanii, dependenti de dulciurile lansate recent Image

Americanii, dependenti de dulciurile lansate recent

Food

Pe bună dreptate, SUA este ţara tuturor posibilităţilor, chiar şi în materie de mâncare. Nu de puţine ori, americanii s-au dovedit a fi cei care au dat startul la numeroase "nebunii" culinare, pentru care şi-ar da toate economiile. Un exemplu în acest sens este desertul numit crogoaşă (cronut), jumate croissant, jumate gogoaşă, care poate fi dulce, simplu, în straturi de aluat pufos de foietaj, cu umplutură sau cu glazură, prăjit în baie de ulei până devine pufos şi crocant. Mai mult, poate fi o gustare sau un mic-dejun, pentru care se creează cozi interminabile de la primele ore ale dimineţii în faţa patiseriei din Soho a chef-ului Dominique Ansel, cel care a inventat preparatul. O crogoaşă se deosebeşte de un croissant prin faptul că este mai crocantă, dar mai pufoasă şi mai light decât o gogoaşă (înseamnă mai mult decât să prăjeşti nişte foietaj în ulei), având o tehnică de împăturire diferită de cea a croissantelor. O crogoaşă costă 5 dolari (aproximativ 17 lei), iar pentru fiecare cumpărător e o limită de maximum şase bucăţi.

La fel de mare isterie culinară face dulcele momentului, crookies, pentru care s-au folosit două ingrediente clasice, diferite: straturile sunt umplute cu biscuiţi zdrobiţi de Oreo, apoi, la suprafaţă, acoperite cu un alt Oreo topit sau întreg. Ideea unui asemenea dulce este de fapt un experiment al patiseriei Clafouti Pâtisserie et Cafe din Toronto, din Canada, deţinută de pastry chef-ul Jansen-Reynaud, care, iniţial, a primit o provocare din partea unei publicaţii locale să creeze un dulce ieşit din tipare, care să combine două dintre cele mai râvnite dulciuri: croissantul şi biscuiţii Oreo. Deşi este un adevărat boom caloric, desertul crookie, cu un biscuite Oreo înfipt, ca o cireaşă de pe tort, a cucerit prin ideea a două deserturi preferate într-unul singur, fiind o întreagă nebunie culinară pentru care se merită încălcarea oricărei diete. Un alt gust inedit care a cucerit americanii a combinat două dintre activităţile preferate într-una: mersul la cinematograf şi băutul, rezultând popcornul cu aromă de vin. Pentru preţul ce variază între 28 de dolari (în magazine) şi 35 de dolari (pe internet), poţi alege fie sortimentul cu arome de Sauvignon Blanc, fie pe cel cu Pinot Noir Chocolate Drizzle. Chiar şi în trecut, astfel de combinaţii erau la mare căutare, inclusiv acum un secol, când nemţii au descoperit Radler-ul, berea cu lămâie, preferată de toată lumea pe timpul verii.

Irina Burghelea

Share it!
Tags:


Post a comment

You must be logged in to leave comments. Please login by clicking here.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

No comments yet.